• Video-urile cu animale drăguțe sunt o metodă bună de relaxare
  • Ritmul cardiac și tensiunea arterială au scăzut la toți cei care au urmărit 30 de minute de imagini și videoclipuri cu animale drăguțe

O metodă bună de relaxare. Urmărirea video-urilor cu animale drăguțe ar reduce stresul și anxietatea, arată un studiu făcut de Universitatea din Leeds, Marea Britanie, în parteneriat cu Consiliul de Stat pentru Turism din Australia de Vest.

În decembrie 2019, 19 persoane au fost invitate să urmărească timp de 30 de minute un montaj de imagini și videoclipuri cu animale, unul mai adorabil decât altul: pisoi, cățeluși, bebeluși gorile și, de asemenea, quokkas, micii marsupiali care trăiesc în Australia și pe care le mai știi ca „cele mai fericite animale din lume“ pentru zâmbetul pe care îl poartă pe față.

Dintre aceste 19 persoane, 15 erau studenți care trebuiau să susțină un examen la 90 de minute după experiență și, prin urmare, erau deosebit de anxioși. Ceilalți 4 erau angajați care lucrau în sectorul de tutorat și se simțeau stresați de munca lor.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

„În timpul sesiunii, ritmul cardiac și tensiunea arterială au scăzut la toți indivizii, stresul și anxietatea fiind limitate“, a spus Andrea Utley, profesor asociat la Universitatea din Leeds, care a participat la studiu.

La toți participanții, ritmul cardiac a scăzut după vizionarea videoclipului de 30 de minute, scăderea fiind în medie de aproape 7%. A atins între 15 și 18% pentru tensiunea arterială.

În ceea ce privește anxietatea, măsurată cu ajutorul unui chestionar de psihologie, a scăzut în rândul participanților cu 35% în medie. A fost chiar redusă cu 50% în unele cazuri.

„Cu rezultate atât de puternice, vom implementa această metodă de relaxare în alte departamente (ale universității), astfel încât mai mulți studenți să poată să se relaxeze înainte de examene“, spune Andrea Utley.