• Crăciunul este asociat cu sentimente pozitive, pregătirile timpurii pot aduce bucurie.
  • Paola Gaetano, psihoterapeut: Sărbătorile de Crăciun reînviorează amintiri pozitive.
  • Implicarea în atmosfera Crăciunului îți păstrează legătura cu latura ta infantilă.

Pregătești din timp Crăciunul, ești mai fericit. Potrivit cercetărilor, cei care încep decorarea casei din noiembrie sunt mai fericiți decât cei care așteaptă până în decembrie sau chiar până în ultimul moment. Asta pentru că atmosfera sărbătorilor ajută adulții să își retrăiască copilăria.

„Tu poți munci foarte mult la ceea ce înseamnă aspectul casei tale, dar când vine vorba de suflet, avem de-a face cu o remobilare permanentă din punct de vedere psiho-emoțional. Există ideea că te poți integra mai bine social, că nu vei mai avea acele cumpene care apar emoțional în timpul Crăciunului, că vei fi mai detașat în perioada 24 spre 25 decembrie. Din punct de vedere psiho-emoțional este o involuție”, a explicat psihologul Radu Leca la Aleph News.

Studiile arată că din momentul în care începem să decorăm casa de Crăciun, simțim mai mult dorința de a petrece timp in familie. Studii trecute au arătat că oamenii au tendința de a asocia Crăciunul cu sentimente de nostalgie și chiar cu o oarecare tristețe.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
„SATUL SATELOR” DIN ITALIA: PECCIOLI
CÂT ȚINE TINEREȚEA?
BIDEN CĂLĂTOREȘTE CU MARINE ONE
PAPA VIZITEAZĂ O ÎNCHISOARE DE FEMEI

„Nu faci altceva decât să rememorezi o iluzie. Iluziile nu te fac să gândești în prezent și să evoluezi. Dacă nu evoluezi în mod special de Crăciun, de sărbătorile mari, înseamnă că nu faci altceva cu tine decât să te sabotezi. În momentul în care tu te sabotezi, tot ceea ce înseamnă patimi, mândrii, trufii, își ating adevărata valoare”, a explicat psihologul Radu Leca la Aleph News.

Citește și