- Cofetăria cu produse raw vegane a început de la o investiție de 30.000 de euro
- Produsele vin în sprijinul părinților care vor o gustare sănătoasă pentru copiii lor
- Pandemia a afectat businessul iar clienții au început să fie tot mai puțini
Sfatul soției se poate transforma într-o idee de business. Soții Ștefan au investit aproximativ 30.000 de euro și și-au deschis o cofetărie raw vegană destinată persoanelor care țin la siluetă. Preparatele sunt adaptate și în funcție de problemele de sănătate ale clienților.
Ioana Radu, cofetar: „Aceste produse sunt făcute din ingrediente naturale. Ținem cont de toate problemele clienților, alergii sau probleme grave de sănătate cum ar fi diabetul. Ajustăm rețetele pe problemele fiecărui client. Sunt mai mulți tineri decât vârstinici.”
Roxana spune că povestea a început când soțul ei s-a decis să își schimbe radical viața și să renunțe la zahar. Treptat, afacerea a prins contur. Serviciile vin ca o alternativă sănătoasă pentru cei mici care râvnesc mereu după ceva dulce. Totuși, din cauza pandemiei, vânzările au început să scadă. Roxana nu a putut să acceseze ajutoarele oferite de stat pentru că afacerea ei nu activa în domeniul HoReCa.
Roxana Ștefan, patron OstrawVegan: „Această idee a pornit și de la faptul că soțul meu nu mai este consumator de zahăr de mai bine de 15 ani. Venim în ajutorul multor păriniți cu copii cu probleme cu alergii. Am fost pe linia de plutire în sensul că n-am venit cu bani de acasă. Oamenii cred că-și reconfigurează ca să spun așa bugetul. Să sperăm că reușim să supraviețuim. Am văzut că ne-au scăzut încasările cu mai bine de 50% față de anul trecut.”
Cu toate acestea, Roxana speră ca Sărbătorile de Crăciun să-i aducă un profit însă rezultatul final nu ține numai de ea.
Roxana Ștefan, patron OstrawVegan: „Dar acum, momentan, noi nu avem nici o comandă. Practic noi avem business plan pregătit să zic așa dar nu avem comenzi.”
Materia primă a torturilor constă în unt de cacao, caju, semințe, miere, nuci, iar costul pentru un kilogram de tort ajunge la 150 de lei. Afacerea soților Ștefan avea încasări în iulie 2019 de 30.000 de lei, iar în iulie 2020 de 10.000 de lei.