Ministrul Sănătăţii a semnat, marţi, ordinul care prevede măsurile care trebuie luate în mall-uri, în sălile de pariuri sau de jocuri de noroc pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Printre acestea se nunără reducerea timpului de acces la cabina de probă şi interzicerea testării cosmeticelor.

Potrivit ordinului semnat de ministrul Nelu Tătaru, în mall-uri, săli de jocuri de noroc sau de pariuri este obligatorie purtarea măştii de protecţie, izolarea la domiciliu a angajaţilor care prezintă simptome sau au intrat în contact cu persoane bolnave şi spălarea frecventă a mâinilor.

În mall-uri trebuie instalate panouri de informare cu privire la regulile de igienă şi distanţare fizică, a unor indicatoare de restricţionare a aglomerării şi de stabilire a unor fluxuri de vizitare unidirecţionale pentru facilitarea menţinerii distanţării fizice.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La intrare se va face un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie. „Accesul clienţilor în cadrul centrelor comerciale tip mall se va realiza astfel încât să se asigure distanţarea fizică (numărul maxim de persoane va fi calculat în funcţie de suprafaţa centrului commercial, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 mp/ persoană)”, se arată în ordin.

Potrivit acestuia, mai este necesară dezinfecţia frecventă a suprafeţelor, a caselor de marcat şi POS-urilor, dar şi instalarea de dispensere cu produse biocide pentru dezinfecţia mâinilor în holurile principale ale cladirii, lifturi, coridoare, scări.

De asemenea, se interzice testarea produselor cosmetice pe piele şi se va reduce timpul de acces în cabina de probă (de ex. prin a permite accesul cu doar 3 articole de persoană), se mai arată în ordin.

Locurile de joacă pentru copii, sălile de cinema şi sălile de jocuri din cadrul centrelor comerciale rămân închise.

Printre măsurile care trebuie luate în sălile de pariuri sportive se numără dezinfectarea suprafeţelor, a casieriei, limitarea numărului maxim de clienţi admişi simultan în sălile de pariuri astfel încât să se asigure o distanţă de minimum 2 m între aceştia.

De asemenea, pixurile folosite vor fi dezinfectate regulat.

„Numărul maxim de clienţi admişi simultan în locaţie va fi afişat la intrarea în locaţia specializată şi va fi stabilit de fiecare operator de pariuri sportive în funcţie de mărimea şi configuraţia sălii. Acolo unde este posibil, clienţii vor folosi instrumentele de scris proprii. În cazul în care clientul va folosi un instrument de scris furnizat de angajaţii locaţiilor specializate, acestea vor fi aşezate într-o cutie separată, în vederea dezinfecţiei”, se arată în ordin.

În sălile de jocuri de noroc, aparatele electronice sau mesele de joc vor fi scoase din funcţiune sau mutate pentru a permite distanţarea de cel puţin 1,5 metri între participanţi şi nu se permite staţionarea în sala de joc a persoanei care nu are intenţia de a începe sau are deja încheiată sesiunea de joc.

„Orice aparat/automat de cafea, alte produse şi/sau dozator de apă vor putea fi manipulate doar de catre angajatii punctelor de lucru. Pentru servirea băuturilor şi produselor alimentare, se vor utiliza recipiente de unică folosinţă. Acolo unde este posibil, clienţii vor folosi instrumentele de scris proprii. În cazul în care clientul va folosi un instrument de scris furnizat de angajaţii locaţiilor specializate, acestea vor fi aşezate într-o cutie separată în vederea dezinfecţiei cu produse biocide avizate/autorizate pentru suprafeţe”, se mai arată în ordin.

În document se mai spune că pentru jocul de cazino distanţa între clienţi în jurul meselor de joc va fi de cel puţin 2 m, realizată prin dispunerea adecvată a meselor. În cazul în care distanţa nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienţi sau mese.