- Viața Oliviei Newton-John, cunoscută mai ales pentru rolul principal din filmul ,,Grease„, un musical pentru liceeni, este celebrată într-o nouă carte de benzi desenate omagială.
- Potrivit Reuters, editorul Darren Davis a declarat că a fost o onoare să lucreze cu Newton-John la revista de benzi desenate.
- O parte din încasări vor merge către Fundația ONJ, o organizație caritabilă pe care Newton-John a înființat-o în 2020.
Viaţa Oliviei Newton-John, cunoscută îndeosebi pentru rolul principal din musicalul cu liceeni „Grease” , este celebrată într-o nouă carte de benzi desenate omagială, lansată de TidalWave Comics, scrie Reuters.
Cartea cu 36 de pagini lucioase va fi lansată la 21 septembrie, cu cinci zile înainte de aniversarea a 74 de ani de la naşterea artistei britanico-australiene.
Newton-John s-a născut la Cambridge, în Anglia, în 1948, şi a fost recompensată cu patru premii Grammy şi numeroase trofee American Music Awards.
Ea s-a reunit în 2018 cu John Travolta, alături de care a jucat în ,,Grease” , pentru o proiecţie specială, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări de la apariţia comediei romantice, filmul musical cu cele mai mari încasări la momentul lansării.
În 2018, Olivia Newton-John a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară şi a devenit o înflăcărată susţinătoare a utilizării canabisului în scopuri medicale.
Editorul Darren Davis a declarat că a fost o onoare să lucreze cu Newton-John la cartea de benzi desenate înainte de moartea sa, la 8 august şi să aibă acces la ,,perspectiva ei şi la informaţii exclusive” folosite în această carte.
Cartea de benzi desenate include un ghid despre cancerul de sân.
O parte din încasări va fi direcţionată către ONJ Foundation, o organizaţie caritabilă pe care artista a înfiinţat-o în 2020 pentru a sponsoriza cercetarea în domeniul tratamentelor medicamentoase pe bază de plante împotriva cancerului.