- Liderii ambițioși cred că sunt eficienți, dar colegii lor spun că ambiția nu e un indicator pentru succes
- Cercetătorii spun că persoanele ambițioase, care vor funcții de conducere, sunt eficiente
- Există o discrepanță între modul în care se văd liderii și cum îi percep ceilalți, arată studiul
Liderii ambițioși se consideră eficienți în companiile pe care le conduc. Dar se pare că lucrurile stau diferit. Deși au o imagine pozitivă despre performanțele lor, managerii și colegii lor cred că aceștia nu au atât de mult succes.
Advertisment
Ambiția exagerată a liderilor afectează performanța companiei?
„Mie îmi place să cred că ambiția este o trăsătură de caracter pozitivă și aș vrea să o văd mai des încurajată chiar din școli, adică ideea de a-ți atinge obiectivele și de a avea o dorință răzătoare în atingerea acelui scop pe care tu ți-l setezi.
Devine dacă vreți, o trăsătură negativă a unui lider în momentul în care liderul nu ține cont de viziunea sa ambițioasă și de resursele de implementare ale acestei viziuni sau atingerea acestui scop.
Recomandări
Este important ca un lider să țină cont de resurse și când mă refer la resurse mă refer mai ales la oameni oamenii din echipe, oameni care au un timp de implementare diferit, oameni care se adaptează diferit la obiective noi și oameni care au nevoie și de empatie și de comunicare, mai ales atunci când se impun niște obiective extrem de mărețe, pentru că ne dorim ca oamenii din echipele noastre să nu devină epuizati și să se simtă sub presiune”, a spus Bianca Tudor, antreprenor, la Aleph News.
Ce echilibru ar trebui să caute un lider?
„Cel mai important este ca liderul să țină cont de echipa de implementare a unui proiect și de resursele pe care acea echipă le are la îndemână.
Dincolo de faptul că noi încurajăm performanța în echipe și liderul prin definiție trebuie să fie ambițios, echipa joacă un rol important și echilibrul vine din a înțelege fiecare unul din echipă capabilitățile și resursele lui și mai ales modalitatea de a inspira pe aceștia să atingă acel obiective și de a nu pune presiune în atingerea obiectivelor.
Întotdeauna sunt prima care ajunge și ultima care pleacă”, a completat Bianca Tudor.
Citește și
- Escalada sportivă atrage tot mai mulți pasionați de adrenalină. Unde te poți cățăra în România
- Uniunea Europeană deschide tribunal pentru social media. Utilizatorii pot contesta deciziile luate de platforme asupra conturilor
- Știi de vreme? România se bucură de temperaturi de vară pentru încă două zile