• În 1977, sonda Voyager 2 pleca spre Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun
  • Pe 26 augut 1981, sonda s-a apropiat la cea mai mică distanță de Saturn
  • Imaginile transmise au arătat că Saturn nu avea sute, ci mii de inele

Cu toată agitația din jurul SpaceX, poți să uiți ușor că explorarea spațiului a început acum mai bine de 50 de ani.

E drept că Elon Musk abia a ajuns pe orbită, dar primele zboruri spre planete îndepărtate le-a inaugurat Agenția Spațială Americană în 1977.

Câțiva ani mai târziu, sonda Voyager 2 trimitea pentru prima dată pe Pământ imagini cu Saturn și misterioasele ei inele. Și-a continuat zborul și a părăsit sistemul solar, dar încă trimite date din spațiul interstelar spre Terra. Șeful echipei care a studiat imaginile la acea vreme îți spune ce a aflat despre inelele lui Saturn.

Recomandări

CUM PREPARI O SALATĂ SĂNĂTOASĂ?
CREANGĂ TE INVITĂ LA EL ACASĂ
POȚI TRĂI FĂRĂ CULTURĂ?
CUM TE ÎMBRACI? AI 23 DE GRADE ÎN CAPITALĂ
POPULAȚIA ROMÂNIEI E ÎMBĂTRÂNITĂ
RĂZBOI ÎN UCRAINA

DR. BRADFORD SMITH, NASA: „În unele cazuri sunt 30 de inele unde credeam că e unul singur. Așa că nu vorbim de o mie de inele, ci de mii de inele”