- Slujbele în biserică fac parte din etapa următoare de relaxare
- Ministrul Sănătăţii a anunțat că se deschid și hotelurile
- Vor exista cabinete stomatologice care vor gestiona exclusiv pacienţi confirmaţi cu Covid-19
Nelu Tătaru a spus că hotelurile vor fi redeschise în toată țara, iar regulile vor fi stabilite alături de ministrul Economiei.
Advertisment
Slujbele în biserică nu fac parte din măsurile de relaxare luate din 15 mai. Totuși, se reiau şi slujbele religioase în exteriorul bisericii: „Este un prim pas pentru a face o evaluare în decurs de 14 zile a acestei măsuri şi a putea, în etapa următoare, să dăm voie să se ţină slujbe şi în biserică֧“.
De asemenea vor exista cabinete stomatologice special desemnate pentru a gestiona cazurile pacienţilor confirmaţi cu Covid-19.
Recomandări
Sursă foto: Eduard Vînătoru/Mediafax Foto
Partenerii noștri
Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu Mediafax
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi Ziarul Financiar