Un preot din Rusia, care sfidează măsurile anti-Covid, a ocupat o mănăstire de maici şi se apără cu mercenari cazaci

Un preot din Rusia, care sfidează măsurile anti-Covid, a ocupat o mănăstire de maici şi se apără cu mercenari cazaci

Un preot din Rusia, care sfidează măsurile anti-Covid, a ocupat o mănăstire de maici şi se apără cu mercenari cazaci

Controversatul preot Serghei Romanov, care neagă existența Covid-19 și numește epidemia „pseudo-pandemie“, a ocupat o mănăstire de maici în regiunea Urals și a anunțat că va fi înlăturat doar cu forța, scrie The Guardian.

Părintele Serghei, liderul spiritual al mănăstirii de maici Sredneuralsk, a intrat într-un conflict cu superiorii săi ierarhici, dar şi cu statul după ce în aprilie a protestat împotriva închiderii bisericilor în contextul epidemiei de coronavirus. El s-a opus măsurilor anti-coronavirus şi a chemat lumea la slujbă.

Ulterior, i-a fost interzis să predice. Deranjat de decizia autorităților religioase, el a alungat-o pe maica stareţă Varvara şi a stabilit un perimetru de luptători cazaci în jurul mănăstirii. Acum refuză să permită accesul jurnaliştilor și preotului trimis de autoritatea religioasă locală pentru a o înlocui pe maica stareţă gonită. „Nu plec nicăieri… vor fi nevoiţi să mă alunge cu poliţia şi Garda Naţională”, a spus el.

Fost poliţist, preotul a fost condamnat în repetate rânduri pe vremea Uniunii Sovietice şi a stat în total 13 ani la închisoare, inclusiv pentru crimă. Susţinătorii săi îl cred nevinovat şi îl apără până în pânzele albe.

Exit mobile version