• Baraca nu dispune de electricitate, apă curentă sau canalizare
  • La licitaţie au participat mai multe persoane, dar nicio altă sumă nu s-a ridicat peste 600.000 de euro
  • Zona lacului Wolfgang este cunoscută pentru preţurile exorbitante

Un român a intrat în proprietatea unei cabane de baie de pe lacul Wolfgang, Austria, în schimbul sumei de 755.000 de euro, relatează OE24.at.

Baraca, cu o mărime de 12 metri pătraţi, nu dispune de electricitate, apă curentă sau canalizare. Însă nu construcţia în sine, ci mai mult locul în care se află a dus la preţul exorbitant.

Zona aparţine pădurilor federale din Austria şi este cunoscută pentru preţurile uriaşe pe care le au proprietăţile din apropierea lacului Wolfgang. Noul proprietar al colibei, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a intrat şi în posesia unei autorizaţii de construire.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De altfel, miza a fost atât de mare încât la licitaţie a participat un număr mare de persoane, printre care un fost consilier de stat sau familia unui fotbalist. Cu toate acestea, nicio sumă nu s-a ridicat peste 600.000 de euro, în afară de cea a românului.