VIDEO. Doi urși cu chef de joacă, surprinși într-o pădure a Parcului Natural Putna Vrancea

Doi urși au fost surprinși, luni, de camerele de monitorizare în timp ce se scărpinau de copaci și se jucau în Parcul Național Putna Vrancea, potrivit Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

https://fb.watch/lh3HpJ6SRc/

În imaginile surprinse, cei doi ursuleți „se plimbă” agale prin pădure, apoi încep să se scarpine de copaci. Nu le-a luat însă mult timp pentru a lăsa scărpinatul pentru o nouă hârjoneală.

„Scărpinatul de coaja arborilor, o imagine amuzantă pentru noi, are un dublu rol pentru urși, în primul rând scapă de paraziți și în al doilea rând își marchează teritoriul, ceilalți urși simțind imediat mirosul lăsat de alți urși pe scoarța arborilor” , a transmis Romsilva.

Potrivit Romsilva, pădurile din Parcul Natural Putna Vrancea asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos.

Parcul Natural Putna Vrancea este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Este situat în sud-estul țării, în județul Vrancea, și are o suprafață de peste 38.000 de hectare, din care peste 33.600 de hectare sunt păduri.

Citește și

Cea mai importantă comandă pentru aviația civilă: IndiGo și Airbus au semnat pentru 500 de avioane A320

„Fanul” lui Bebe Rexha, acuzat de agresiune după ce a lovit-o pe cântăreață cu telefonul în timpul unui concert

Filmul lui Tom Cruise, apreciat de critici ,,Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One” a avut premiera la Roma

Exit mobile version