- Se consideră infracțiune deschiderea unui cont cu numele altei persoane pe o rețea socială
- Decizia a fost luată, ieri, de instanța supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție
Deschiderea unui cont cu numele altei persoane pe o rețea socială este infracțiune.
Decizia a fost luată, ieri, de instanța supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații au stabilit că este infracțiune atunci când o persoană deschide un cont pe o rețea socială cu numele altei persoane.
Mai exact, vorbim de infracțiunea de fals informatic, pedepsită cu până la 5 ani de închisoare în Codul penal.
După ce motivarea hotărârii va fi publicată în Monitorul Oficial, ea va deveni obligatorie pentru toate instanțele din țară.
Instanța supremă a admis sesizarea Curții de Apel Brașov, care judecă un dosar în care un bărbat a încărcat un clip indecent și poze nud cu fosta iubită pe un site pentru adulți.
Mai departe, a creat un profil fals pe Facebook cu numele femeii și a distribuit materialele în mediul online. În primă instanță, a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare. În plus, femeia trebuie să primească daune morale de 100.000 de lei.