Google lansează funcții care te vor ajuta să găsești produse reduse de Black Friday


De Black Friday, Google lansează mai multe funcţii pentru Chrome şi Search, care te vor ajuta să găsești coduri promoționale, produse care sunt la reducere şi istoricul prețurilor.

Google vrea să te ajute să vânezi reduceri, oferte și istoricul preţurilor. O astfel de secţiune va exista în motorul de căutare al companiei şi ți se va afişa automat atunci când vei căuta haine, produse electronice, de înfrumuseţare sau jucării. Produsele vor avea afișate procentul reducerii, cum este promovat de comerciant. De asemenea, vor avea imagini, review-uri și o descriere pentru fiecare. Scopul principal al Google este să poți descoperi rapid tot felul de reduceri.

Vei vedea şi produse de la magazine mari, dar şi de la producători, mărci de designer şi magazine locale. Chrome mai poate fi folosit și pentru a găsi vouchere. Dacă vei căuta un produs, iar Google va avea un voucher pentru acesta, ți se va afișa automat o pictogramă specială în bara de adrese. În același timp vei vedea și un istoric al preţului din ultimele 90 de zile. Versiunea pentru desktop oferă acum acces la ceea ce Google numeşte Shopping Insights. Totodată vei putea primi şi notificări atunci când produsul dorit e la reducere. Aceste funcții vor fi disponibile și pentru perioada sărbătorilor de iarnă, ca să te bucuri de reduceri și cumpărături.

Citește și

Exit mobile version