• Metodele nou introduse fac parte dintr-un efort mai amplu al Instagram de a contribui la îmbunătățirea siguranței și securității utilizatorilor aplicației.
  • Instagram a anunțat joi că testează noi opțiuni pentru ca utilizatorii să își verifice vârsta pe platformă, începând cu persoanele din Statele Unite.
  • Utilizatorii pot încărca un selfie video pentru a-și verifica vârsta, după care tehnologia Yoti le estimează vârsta pe baza trăsăturilor faciale.

Instagram testează noi modalități de verificare a conturilor de către utilizatori, inclusiv o metodă care vizează estimarea vârstei cu ajutorul unei scanări video a feței.

În prezent, unul dintre cazurile în care aplicația le cere utilizatorilor să își verifice vârsta este atunci când își editează data nașterii, ceea ce se poate face prin intermediul unor fotografii ale cărților de identitate. Cu toate acestea, aplicația deținută de Meta introduce acum câteva metode noi pentru a ajuta la eficientizarea acestui proces – garanția socială și estimarea AI prin selfie-uri video.

Prima, social vouching, presupune pur și simplu ca Instagram să ceară la trei urmăritori comuni ai utilizatorului să confirme vârsta acestuia, urmând ca acești urmăritori să trebuiască, în mod natural, să fie verificați ca având peste 18 ani. Cei cărora li s-a cerut acest lucru au la dispoziție trei zile pentru a răspunde la cerere.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Cu toate acestea, metoda de scanare a feței presupune ca utilizatorii să trimită un selfie video unei companii terțe, Yoti, care folosește apoi învățarea automată pentru a obține o estimare a vârstei persoanei. Yoti folosește deja o tehnologie similară pentru verificarea identității, aprobată de guvernul britanic și de autoritățile de reglementare digitală din Germania, care funcționează prin detectarea semnelor faciale. Puteți să o încercați aici, compania precizând, de asemenea, că nu reține niciun fel de date pe care i le comunicați.

Nu este încă clar cum va exploata Instagram tehnologia pentru a ajuta propriile sale metode de verificare. În timp ce utilizatorilor li se cere să aibă cel puțin 13 ani pentru a se înscrie pentru un cont Instagram, aplicația nu a avut cu adevărat nicio metodă pentru a ajuta la controlul acestui lucru – nici măcar nu le-a cerut noilor utilizatori data nașterii – până în 2019. Abia anul trecut introducerea unei date de naștere a devenit obligatorie pentru toți utilizatorii (deși aceasta ar fi putut fi preluată automat și dintr-un cont de Facebook).

Aplicația se îmbunătățește în această privință, iar acum folosește chiar și instrumente care urmăresc să detecteze semnale în postări de genul celor de celebrare a zilei de naștere, verificând dacă detaliile corespund cu vârsta declarată a unui utilizator. În caz contrar, acestea sunt semnalate și poate fi necesară verificarea vârstei.