• Cristina Pocora este mebru în CNA din partea PNL
  • Ea a intrat în CNA în urmă cu patru ani
  • Anterior, a deținut mai multe funcții publice, între care cea de deputat și de consilier în Camera Deputaților

Cristina Pocora, membră CNA din partea PNL, a fost alegerea CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului) pentru funcţia de preşedinte al instituţiei, scrie Mediafax.

Pocora va deveni, astfel, a treia femeie care va conduce instituţia, după Laura Georgescu şi Monica Gubernat.

O carieră în slujba cetăţenilor. Întreaga activitate a Cristinei Pocora este în domeniul public şi al reprezentării cetăţenilor în diferite instituţii importante precum Parlamentul României sau CNA. În calitate de deputat a promovat legi în privinţa protecţiei familiei, precum legea alocaţiilor, legea concediului pentru creşterea copilului sau legea privind protecţia împotriva violenţei domestice”, se arată pe site-ul CNA. 

Recomandări

CONTROALE LA GRANIȚĂ
ȘTII DE VREME?
UCRAINA PIERDE 40% DIN KURSK
CINE CÂȘTIGĂ CODE KIDS
PROBLEME ÎN ANNECY
RABIN UCIS ÎN EAU

În cadrul CNA, militează pentru respectarea drepturilor părţilor implicate în procesul media, dar şi al telespectatorilor, mai arată instituţia.  

Cristina Pocora este licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Politice (SNSPA) şi a unui master în comunicare politică în cadrul aceleaşi universităţi.

Pocora este membru al CNA din 2018, iar înainte a fost deputat și consilier în Camera Deputaților.

De-a lungul timpului, ea a fost preşedinte al Subcomisiei pentru Protecţia Copilului, membru în Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, membru în Comisia “Roşia Montană”.