Raisa Beicu, despre persoana căreia i-ar face o campanie de PR: ,,Am o pasiune pentru Fuego!”

• Raisa Beicu, despre persoana căreia i-ar face o campanie de PR: ,,Vorbesc serios, am o pasiune pentru Fuego!”
• Raisa Beicu explică cât de important este să ceri ajutorul pentru a te salva de depresie
• Raisa Beicu, despre proiectele cu copiii defavorizați: ,,Mi-am dat seama că trăim o viață superficială!”

Raisa Beicu – om de marketing și comunicare, dar și o prezență activă în mediul online – a povestit despre lupta ei cu depresia, despre eșecuri transformate în binecuvântari, dar și despre implicarea în proiecte cu copiii defavorizați.

Am vorbit despre cât de reală este comunicarea pe rețelele sociale, dar și cine este cu adevărat Raisa Beicu, omul din spatele contului de Instagram.

Raisa Beicu:,,Prietenii m-au împins către blogging, eu nu aveam nicio intenție să fac asta pentru că eu nu aveam nicio intenție să fac asta pentru că mi-e teamă de această autoproclamare a statusului de influencer.”

Raisa Beicu: ,,Toată lumea este creator de conținut. Toată lumea creează, nu e clar ce, dar toată lumea creează.”

Raisa Beicu, despre persoana căreia i-ar face o campanie de PR: ,,Vorbesc serios, am o pasiune pentru Fuego!”

,,Chiar mi se pare un fenomen. Și am fost înainte de pandemie la un concert la Sala Palatului. Am un interes anume pentru acest personaj, pentru că mi se pare un personaj”

Ce spune Raisa Beicu despre depresia prin care a trecut

,,Să știi că am prieteni care trec acum și, uneori, mă simt și eu copleșită că nu mai știu cum să-i sfătuiesc. Însă, din ce a fost cel mai rău la mine, din perioada aceea depresivă, concluzia mea e că cel mai mult sufeream că nu vorbeam despre ea. Au fost perioade întregi în care îmi era rușine, fix ce întrebai tu. Mi-era rușine să recunosc că trec prin ceva greu, fie că e depresie, fie că e boala în sine, fie că sunt lucruri negative, pentru că voiam să par normală ca toți ceilalți. Neștiind că de fapt cu toții, cu toții mimăm normalitatea, cu toții avem probleme, poate ale mele erau mai grave. (…)

E important să vorbești, pentru că în momentul în care începi să vorbești, mai apar soluții, mai apar recomandări de psihiatru. (…) Eu am apelat la prieteni, am avut cam 6 prieteni cu care am vorbit constant. Au fost acolo și am învățat pur și simplu să recunosc că sunt disperată și să plâng foarte mult. Și e o terapie foarte utilă și pare așa, la prima mână, dar cred că mulți care am trecut sau trecem prin depresie, e important să te confesezi și să spui foarte onest cred că am ajuns la capătul pământului. Că asta e senzația.”

Raisa Beicu explică cât de important este să ceri ajutorul pentru a te salva de depresie

,,Este cel mai important să ceri ajutorul pentru că, din păcate, unii nu fac asta la timp și se sfârșește viața. (…) Eu am ajuns la capătul pământului, cum spun, și în punctul ăla am reușit efectiv să conștientizez că nu mai am resurse și aveam două variante atunci. Cred că depresia când ajunge la punctul culminant se manifestă așa: tu crezi în punctul ăla că mai bine ar fi să se sfârșească viața pentru că odată cu viața se va sfârși și durerea, și asta este de-a dreptul traumatizant. Cred că, de fapt, ăla este punctul culminant sau să trăiești cu acea durere, depresie, care efectiv nu mai este de îndurat, nu o mai poți duce, este o durere atât de mare încât depășește orice durere fizică. (…) Însă dacă spui de psihiatru nu înseamnă automat că ești la balamuc. Psihiatria funcționează și cu forme pur și simplu mai adâncite de depresie și medicamentația la un moment dat devine imperios necesară. Și nu înseamnă că ești nebun de legat și nu este o rușine”

Raisa Beicu, despre proiectele cu copiii defavorizați: ,,Mi-am dat seama că trăim o viață superficială!”

,,Am trăit într-un mediul rural, într-un sat de lângă Bacău, Moldova, și ajunsă acum în acest mediu foarte glamorous, cu multe vedete, am cam uitat de lucrurile care contează și cumva intrasem în acest circuit, cu petreceri după petreceri, începusem să-mi permit anumite haine…Și la un moment dat, pentru că lucram și ca jurnalist, am fost invitată într-un press trip, în sudul țării. (…) Și acolo am văzut niște lucruri care m-au șocat și țin minte că, după cele trei zile – pentru că erau copii bătuți de părinți, copii care nu aveau papuci sau pantofi (eu încă spun papuci ca-n Moldova, oricărei încălțări) – mi-am dat seama că trăiam o viață foarte superficială. După press trip am început să mă implic și cred sunt vreo 7-8 ani de atunci. Îmi iau câte o cauză, lucrez cu câte o comunitate și încerc prin diverse forme, ateliere, cu edituri, le duc și vedete.

Spre exemplu, Antonia, Inna au răspuns acestor cerințe, au fost foarte drăguțe și au răspuns unor interviuri cu copilașii. Încerc să-i expun la cât mai multe experiențe și să înțeleagă că deși provin dintr-un mediu dificil, ei trebuie să aibă încredere în ei. Trebuie hrănită speranța că, la un moment, dat nu va mai exista foame, poate, și ei trebuie să știe că pot reuși cumva. Și dacă un singur copil din 100 reușește asta și poate l-a inspirat simpla întâlnire cu o vedetă sau expunerea cu un om cu vizibilitate, consider că e suficient pentru mine efortul de ani de zile.”