- Marţi şi miercuri există un risc mare de ploi, ninsori şi viscol puternic în Bulgaria.
- Pentru anumite zone a fost emis un cod portocaliu de ploi și ninsoare, cu vânt puternic.
În perioada 7-8 decembrie, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, o parte însemnată a teritoriului va fi afectată de căderi abundente de precipitaţii mixte însoţite de vânt.
Un Cod portocaliu de precipitaţii mixte sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt puternic a fost emis pentru regiunile Blagoevgrad, Smolyan şi Kârdjali. Cantitatea de precipitaţii va atinge valori de 30-50 mm.
Autorităţile bulgare recomandă urmărirea cu atenţie a evoluţiei meteorologice din zonele vizate de atenţionare, adaptarea vitezei la condiţiile de trafic, echiparea autovehiculelor pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, respectarea strictă a semnalizării rutiere şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităţilor bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere.