Avertizare ANM: Ploi torențiale, vijelii și grindină. Cum va fi vremea în următoarele două zile

Grindina cazuta pe un trotuar. O nouă avertizare de vreme rea de la meteorologi. Foto: Mediafax Foto
  • Vremea va fi instabilă în toată țara până sâmbătă la ora 10:00
  • Vor fi averse mai ales la munte, în sudul, centrul şi estul ţării
  • Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp
  • Potrivit ANM, cerul va fi variabil în Capitală până mâine dimineață
  • În București, va fi înnorat și temporar vor fi averse
  • Mâine, vor fi cel mult 24 de grade Celsius în București

Pregătește-ți umbrela. Meteorologii anunţă ploi torenţiale, vijelii şi grindină, pentru următoarele zile. Douăsprezece județe sunt sub cod galben până mâine dimineață.

Și nici Bucureștiul nu e ocolit de averse. În plus, rămânem cu vremea instabilă în toată țara până sâmbătă.

„Zonele vizate de avertizarea „cod galben” de Administrația Națională de Meteorologie sunt cele din sudul țării, adică estul Olteniei și vestul Munteniei. Momentan, ploile căzute nu sunt foarte puternice, din fericire. Însă, ne putem aștepta la inundații rapide, în special în zona orașelor, unde 30 de litri pe metru pătrat de apă, într-un interval scurt, pot pune probleme canalizării. Cu acest nivel de instabilitate și temperaturile scad. Nopțile rămân calde, cu temperaturi de peste 14-15 grade”, a spus Robert Manta, corespondent Meteo Aleph News.