- 12 judeţe ale ţării se vor afla de sâmbătă până duminică sub avertizare Cod portocaliu de ploi puternice şi vijelii
- În alte zone ale ţării se anunţă Cod galben de vreme rea, iar pentru duminică în cea mai mare parte a ţării este prevăzută tot instabilitate atmosferică
- Codul portocaliu a fost emis pentru intervalul sâmbătă ora 12:00 – duminică ora 6:00, privind cantităţi de ploi însemnate.
În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 30- 40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50- 70 l/mp.
Sunt vizate judeţele Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.
De asemenea, de sâmbătă ora 10:00 până duminică la ora 10:00 se anunţă Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20- 25 l/mp şi pe arii restrânse 40- 60 l/mp.
Meteorologii au emis şi o informare meteo pentru ziua de duminică, în care anunţă tot instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării, mai ales în jumătatea de vest.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe suprafeţe mici 40- 50 l/mp.
- Ești gata să te îndulcești? Chocolate Saga te așteaptă să guști delicatesele
- Europa e îngrijorată de alegerile din România: Cu cine va vota diaspora
- Prețurile în cartierele de lux din București sunt în creștere. De ce vor o locuință în aceste zone
- Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
- Vântul face prăpăd în România. Ce drumuri au fost închise