• Debitul Dunării la intrarea în ţară este în creştere, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române.
  • La sfârşitul săptămânii trecute, acesta era sub media multianuală a lunii septembrie, respectiv de valoarea de 2200 mc/s.
  • Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie şi va atinge valori de până la 9000 mc/s.

Debitul Dunării la intrarea în ţară este în creştere, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române.

Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

La sfârşitul săptămânii trecute, acesta era sub media multianuală a lunii septembrie, respectiv de valoarea de 2200 mc/s, scrie Mediafax.

Recomandări

KADÎROV SUSPECTĂ RUȘII
N-A MERS PT. ZELENSKI
MILTON LOVEȘTE FLORIDA
RUTTE NU SE TEME DE TRUMP
NADAL, O LEGENDĂ!
NO BABIES, JUST PETS!

„Debitul Dunării la Budapesta are astăzi o valoare de aproape 8000 mc/s fiind în scădere faţă de valorile maxime prognozate. Astfel, se prognozează că Dunărea va atinge la Budapesta o valoare maximă de aproximativ 8300 mc/s, în data de 21 septembrie 2024, cu 400 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de valori maxime de 8700 mc/s”, scrie reprezentanţii administraţiei Apele Române pe Facebook.

Conform acestora, se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie şi va atinge valori de până la 9000 mc/s.

„Formaţiile noastre de intervenţie au umplut deja mii de saci de nisip, o parte dintre aceştia fiind deja aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării, precum şi alte utilaje de intervenţie. În zilele imediat următoare, se vor monta mirele hidrometrice la ape mari. S-a început informarea altor deţinători de lucrări hidrotehnice, inclusiv Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. În acest ultim caz, colegii de la Apele Române au făcut apel către ANIF de a verifica punctele critice la subtraversările conductelor prin diguri, precum şi stadiul de funcţionare al staţiilor de pompare”, se mai arată în postare.