METEO, 16 decembrie. Vremea se menține caldă în toată țara

meteo-iarna

meteo-iarna

În țară

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal la această dată, îndeosebi la deal și munte. În regiunile extracarpatice vor fi nori joși și, mai ales în sud, ceață local persistentă, asociată cu burniță. În vestul, nord-vestul și centrul teritoriului, cerul va fi doar temporar noros, ceața se va semnala pe alocuri, dimineața, iar noaptea pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, mixte la munte și predominant ploi în rest, ce vor determina producerea de polei.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 9 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -4 și 5 grade C, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -10 grade C.

București

Vremea va fi predominant închisă, iar valorile termice, îndeosebi cele nocturne se vor situa peste mediile multianuale. Îndeosebi, dimineața și noaptea vor fi condiţii de burniță şi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade C, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad C, potrivit ANM.

Exit mobile version