• Temperaturile continuă să crească, joi, mai ales în jumătatea sudică a țării.
  • Cel mai frig va fi în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei.
  • Va fi vreme caldă și în Capitală.

În țară

Valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod normal pentru această dată în jumătatea sudică a țării, în timp ce în rest se vor situa în jurul mediilor multianuale, chiar ușor sub în nord-est, iar cele nocturne vor fi mai mici decât în intervalul anterior, cu precădere în Moldova și în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor caracteriza o vreme geroasă. Temperaturile maxime se vor încadra de la -3…-2 grade Celsius în nordul Moldovei, până la 11…12 grade Celsius în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 și 1 grad Celsius, mai coborâte până spre -18 grade în nordul Moldovei.

La munte

Ziua, cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor și va mai ninge, în general slab cantitativ, la munte – în special în Carpații Meridionali, iar pe arii restrânse în rest, cu o probabilitate mai mare în sud, centru și est se vor semnala precipitații slabe, mixte. Noaptea, cerul va deveni variabil, exceptând Oltenia, Muntenia și zona Carpaților Meridionali – unde vor mai fi înnorări și izolat precipitații slabe, iar pe spații mici se va forma ceață, asociată cu chiciură.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a zilei la munte, îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali, cu rafale de peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada, dar temporar și cu viteze mai mici, în general de 40…50 km/h în sud-vest, apoi în est și sud-est.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

În București

Cerul va avea înnorări și trecător, ziua, vor fi posibile precipitații slabe mixte. Vântul va sufla în general moderat spre seară și la începutul nopții (rafale de 30…35 km/h). Valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale, astfel maxima va fi de 5…6 grade Celsius, iar temperatura minimă de -6…-4 grade Celsius, potrivit ANM.