• Vremea va deveni în general instabilă, anunță ANM.
  • Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade Celsius.
  • În Capitală, probabilitatea pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice va fi în creștere.

Vremea în țară

Vremea va deveni în general instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale datei. Temporar înnorările vor fi accentuate și îndeosebi după-amiaza și seara vor fi perioade cu averse și descărcări electrice local în nord și pe arii restrânse în rest. Noaptea, astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în jumătatea nordică a țării și pe suprafețe mici în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare de apariție în sud-est.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, izolat se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade Celsius.

Vremea în București

Temporar înnorările vor fi accentuate, iar după-amiaza și la începutul nopții, probabilitatea pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 11…13 grade Celsius.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE