ÎN ȚARĂ
Vremea va fi în continuare caracterizată de valori termice cu mult mai mari decât cele climatologic specifice datei la nivelul întregii țări, dar mai ales în centru, sud și în est. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 8 grade.
Cerul va avea înnorări pe tot parcursul intervalului în vest și sud-vest, unde va ploua pe arii extinse, iar în restul teritoriului, cerul mai mult senin ziua, se va înnora treptat începând cu orele serii, iar ploile se vor semnala local.
La munte, la început vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile, în timp ce, la altitudini mari doar va ninge. Cu o probabilitate destul de mare, îndeosebi din a doua parte a nopții, în Maramureș, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar în Transilvania, cu precădere în partea de est a regiunii vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei.
Cantitățile de precipitații vor fi local însemnate în sud-vest și în grupa vestică a Carpaților Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, în special ale Carpaților Meridionali, unde temporar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată, iar ziua şi în sudul Banatului, dar la intensități mult mai mici. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceață.
ÎN BUCUREȘTI
Vremea se va menține cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată, astfel că în orele amiezii se vor înregistra valori în jurul a 12 grade, iar temperatura minimă va fi de 2…4 grade. Cerul, mai mult senin ziua, se va înnora treptat în a doua parte a intervalului, iar cu o probabilitate destul de mare, spre sfârșitul acestuia, trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general slab. Dimineața vor fi condiții de ceață.