• Ploile torențiale apar după-amiază în jumătatea de vest a țării.
  • În capitală e atmosferă de vară. Probabilitatea de ploi va fi sub 10%.
  • Vremea rămâne foarte caldă până sâmbătă, însă amiezile aduc averse.

Te așteaptă încă o zi mult mai caldă decât în mod obișnuit, dar în centrul și vestul țării amiaza aduce furtuni. Ai parte de maxime de vară până sâmbătă, dar și de ploi torențiale cu tunete și fulgere.

Meteorologii prognozează perioade de instabilitate atmosferică accentuată, caracterizate prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50-60 km/h), vijelii și căderi de grindină. În unele zone, cantitățile de apă vor ajunge la 20…25 l/mp, iar izolat se pot acumula peste 40 l/mp.

În ținuturile vestice, instabilitatea crește treptat. Vin mai multe reprize de ploi, care lasă în urmă cantități de apă de până la 25 l/mp. O să cadă grindină, vântul bate tare, iar temperaturile, în scădere față de ieri, ajung pe la 23 de grade.

Recomandări

CINE A FURAT COIFUL
SIMION CONTESTĂ ALEGERILE
AMERICA FIRST!
CUM E VREMEA AZI
SIMION CONTESTĂ ALEGERILE
ZELE: PUTIN TRAGE DE TIMP

În ținuturile sudice, predomină vremea frumoasă. Doar în vestul provinciei apar ceva înnorări și averse. Temperaturile rămân ridicate pentru această dată și vor ajunge pe la 26 de grade.