Sari la continut
Meteo

Vara se întoarce pentru minivacanța de 1 Mai. Ce temperaturi te așteaptă în România și Europa

  • Vremea devine foarte caldă în minivacanța de 1 mai. Vor fi 27°C.
  • În capitală dimineața aduce 1…3°C, dar te bucuri de soare la amiază.
  • A doua parte a săptămânii aduce vreme de vară în mare parte a Europei.

Te așteaptă încă o dimineață rece, însă de miercuri treci din nou la ținute de vară. Dacă nu ți-ai făcut planuri pentru vacanța de 1 mai, trebuie să știi că nu doar la noi revine vara: în Europa vor fi aproape 30 de grade.

Când revine vremea caldă?

În Capitală au fost 0 grade în această dimineață și sub 0 grade Celsius în zona Transilvaniei. Urmează încă o dimineață rece, însă nu mai plouă, iar vara revine miercuri cu temperaturi de 25 de grade Celsius. Joi, temperaturile ar putea ajunge chiar și până la 28 de grade Celsius. A doua parte a săptămânii aduce și vreme caldă, nu doar soare.

Pentru cei care pleacă din țară în minivacanța de 1 Mai, ce pot face?

Un val de căldură care vine dinspre nordul Africii cuprinde o mare parte din Europa, începând de miercuri. Așadar orice destinație aleasă vine cu mult soare și temperaturi ridicate. Cel mai cald s-ar putea să fie în zona Europei de Vest unde temperaturile ajung la 27 de grade la Londra sau 26 de grade la Paris.

Etichete: 1 Mai, bucurești, europa, meteo, romania, temperaturi, vreme