VIDEO. Vulcanul Etna a erupt. Traficul aerian a fost restricționat

Duminică dimineața, vulcanul Etna din Sicilia a intrat într-o nouă fază de erupție după mai multe cutremure intense, relatează CNN. Activitatea vulcanică a fost observată și înregistrată folosind instrumentele Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia (INGV), deoarece vulcanul era ascuns în nori, ceea ce a împiedicat observarea directă a erupției.
Ca urmare a erupției, o ploaie de cenușă a acoperit mai multe localități din sud-vestul Italiei, determinând oprirea zborurilor în zonă.

„În această dimineață, totul a început în jurul orei 8, când s-au auzit primele urlete ale vulcanului, după care, în jurul orei 11:40, au început să cadă lapilli, pe care îi puteți vedea aici în mâinile mele. Etna se face din nou simțită, ca de obicei”, a declarat Massimo Padalino, tour operator pe Muntele Etna.

Muntele Popocatepetl din Mexico a erupt sâmbătă.

În același timp, sâmbătă, traficul aerian din Mexic a fost dat peste cap după ce vulcanul Popocatepetl, aflat la aproape 70 de kilometri de capitală a erupt, de asemenea. Potrivit Bloomberg, mai multe curse aeriene au fost anulate, iar altele au avut întârzieri. Principalele două aeroporturi din Ciudad de Mexico și-au întrerupt temporar operațiunile, iar traficul a fost reluat pe seară.

Potrivit șefului autorității de protecție civilă a țării, Mexicul a ridicat nivelul de alertă privind vulcanul Popocatepetl în urma creșterii activității, iar oficialii au primit ordin să facă verificări privind rutele de evacuare și adăposturile în caz de urgență.

Citește și:

Exit mobile version