- Meteorologii au anunțat că în București vor fi averse torențiale, descărcări electrice și vânt
- Cea mai mare parte din țară se află sub cod portocaliu de vreme rea
- În Hunedoara s-a emis un cod roșu de inundații
Prognoză meteo specială București
Dacă stai în București, trebuie să știi că în intervalul 17 iunie – 20 iunie în zona municipiului București vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.
În tot intervalul de prognoză se vor acumula cantități importante de apă, iar pentru secvențe scurte de timp se vor depăși 15…25 l/mp.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 26 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.
Cod portocaliu de vreme rea în cea mai mare parte din țară
ANM a anunțat un cod portocaliu de vreme rea în intervalul 17 iunie, ora 12.00 – 17 iunie, ora 23.00, valabil în cea mai mare parte din țară.
În după-amiaza zilei de miercuri (17 iunie) și la începutul nopții de miercuri spre joi (17/18 iunie), în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și local în Oltenia, Muntenia și Moldova vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.
Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice.
Un cod galben de vreme rea este valabil în perioada 17 iunie, ora 10.00 – 18 iunie, ora 10.00, cu fenomene ca instabilitatea atmosferică temporar accentuată în sudul, sud-estul și estul țării.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Cod roșu de inundații în Hunedoara
Hidrologii au emis miercuri o avertizare cod roșu de inundații în Hunedoara și o atenționare cod portocaliu pentru Bacău.
Codul roșu este în vigoare de la ora 10.00 până la ora 14.00. Se pot produce inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Mureș – afluenții mici aferenți sectorului aval confluență cu râul Orăștie – amonte S.H. Brănișca, Strei – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu Râul Mare, județul Hunedoara.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinul hidrografic Valea Luncanilor.
Totodată, în urma ploilor din ultimele ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundație pe râurile din bazinele hidrografice: Trotuș – afluenții mici aferenți sectorului aval confluență cu râul Uz – amonte confluență cu râul Nicorești, județul Bacău.
Fenomenele se pot produce cu intensitate și probabilitate mai mare în bazinul hidrografic al râului Doftenița și pe unele râuri mici din sectorul aferent S.H. Târgu Ocna.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre