Care era situația economică și politică a României în decembrie 1989. Finalul anului ne-a găsit izolați în Europa

• În 89, investițiile străine erau zero.
• În decembrie 89, Produsul Intern Brut era de peste 42 de mii de miliarde de dolari.
• Aveam o țară plină de fabrici și uzine, dar rata de creștere economică era cu minus.

Dacă nu îți e foarte familiar termenul de multilateral dezvoltat, e clar că ai avut norocul să nu trăiești în comunism. Și când mai auzi oameni lângă tine care glorifică regimul ceaușit și spun ce grozav o ducea țara atunci, arată-le câteva cifre.

În decembrie 89, Produsul Intern Brut era de peste 42 de mii de miliarde de dolari. La finalul lui 2019 ajunsese la 250 de mii de miliarde dolari. Deși, oficial, în 89 eram 23 de milioane, azi puțin peste 19 milioane.

În 89, investițiile străine erau zero. Anul trecut au ajuns la 7 mii de miliarde de dolari. Sunt bani care ne mișcă economia, care produc alți bani și care aduc pentru fiecare dintre noi mai multă căldură în case și mâncare pe masă.

În 89 nu puteam vorbi de creștere economică. Aveam o țară plină de fabrici și uzine, dar rata de creștere economică era cu minus. Minus aproape 6%. Anul trecut, eram deja pe plus. La plus 4 la sută.

Înainte de 89, propaganda oficială de la București prezenta lumii România ca o societate socialistă, multilateral dezvoltată, înaintând pe drumul către comunism. Industrializarea, volumul și structura exporturilor, politica externă, dar și împrumuturile pe care le acorda unor state prietene din lumea a treia erau ilustrate propagandistic drept atuuri ale independenței României în relațiile internaționale.

Finalul lui 1989 ne-a găsit izolați în Europa, unde niciun lider ne-comunist nu dorea să îl primească în vizită pe Ceaușescu. Regimul condusese țara pe o linie politică și economică complet nerealistă. Costurile acestei orientări au fost și încă mai sunt suportate de cea mai parte dintre noi.

Chiar dacă făceau note discordante în Tratatul de la Varșovia și în raporturile cu U.R.S.S., liderii de la București nu au vrut să se urce în trenul schimbărilor convenite de Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan pentru Europa de Est, după reunificarea Germaniei. Ceaușescu căuta sprijin extern mai ales în rândul țărilor nealiniate, așa cum a făcut în ultima sa vizită externă, în 18-20 decembrie, la Teheran.

Austeritatea introdusă de la începutul anilor 80 a însemnat restricții la importuri în aproape toate domeniile, limitarea consumului de energie electrică și de carburanți, raționalizarea unor produse de bază: pâine, făină, zahăr, ulei, lapte și constrângeri majore la producția destinată consumului intern de carne, ouă, pește.

Aveai atâta libertate cât îți drămuise regimul, nu cât ai fi vrut sau cât ai acum. Mobilitatea socială era dirijată. Cenzura publicațiilor și controlul asupra populației făceau parte din instrumentarul de acțiuni cu care regimul politic căuta să țină nu doar cureaua strânsă, ci și gura opozanților închisă. Pentru mulți, soluția a fost fuga din țară, cu ocazia vreunei deplasări în interes de serviciu sau prin forțarea graniței cu Iugoslavia.

Raportarea rezultatelor din diverse ramuri ale economiei avea o amprentă politică foarte puternică și, adesea, conținea înfrumusețări pentru a demonstra superioritatea socialismului față de capitalism, dar și pentru a masca eșuarea planurilor cincinale.

Deși în februarie 1989 achitase ultimele rate cu care a stins împrumuturi externe de circa 11 miliarde dolari, România nu era nici mai puternică și respectată la extern, nici mai sănătoasă și prosperă la intern. Propășirea neamului nu a fost obținută, nici atunci, dar nici după 1989.