- Viorel Oancea a fost primul ofiţer român care s-a opus ordinelor la Timișoara
- El s-a adresat revoluţionarilor din balconul operei din Timişoara.
- Pe 21 decembrie, maiorul Viorel Oancea a propus armatei încetarea acţiunilor violente
Viorel Oancea era maior în 1989. El povestește cum a primit ordinul de luptă împotriva demonstranților.
Viorel Oancea: „Pe 17 decembrie s-a dat alarma de luptă, la ora 7 a trebuit să mă duc la unitate. Și acolo au venit toți, deci era unitate de reparat tehnică militară. Eu fiind inginer, eram șeful unui atelier de reparat tehnică de artilerie antiaeriană din divizia 32.”
Viorel Oancea explică și cum să îți dai seama dacă ești de partea celor care oprimă sau de partea celor care au dreptate.
Viorel Oancea: „Când am plecat am văzut în Piața Operei cum a venit TAB-ul, au venit două TAB-uri de fapt și când au plecat am văzut cum transportau zincuri cu muniție de război. Pentru că am fost și locțiitor tehnic la o divizie de artilerie, eu mă ocupam cu tot, cu muniția, cu tehnica.”
„Și asta am recunoscut imediat că era muniție de război, deci nu era de manevră. Inițial a fost de manevră, se auzeau împușcăturile, dar nu se auzea țiuitul gloanțelor. Acum am văzut când am plecat la ora 7, am văzut zincurile respective. Și atunci mulți ne-au povestit ce se întâmplă în oraș, câți au căzut, câți au murit și așa mai departe. Asta a fost pe 17.”
Primii oameni sunt împușcați în Piața Libertății, după ora 16.00. Lepa Bărbat se prăbușește împreună cu soțul său. Femeia moare pe loc, bărbatul este rănit. Fiica lor, Ioana, în vârstă de 12 ani este alături de ei.
Viorel Oancea: „Deci eu și când am plecat de acasă i-am spus soției că și eu mă voi alătura într-un fel manifestanților. Că v-am spus, acum era o altă speranță. Deci dacă am sperat în noiembrie că se întâmplă ceva, după aceea am căzut așa într-o prăpastie și dezamăgire completă, acum a reînviat speranța.”