Revoluționarii vor ca manualele școlare să acorde mai multă importanță evenimentelor din ’89. „Copiii nu se lovesc de o minimă realitate”

  • La Revoluția din 1989 au fost 5.255 de victime: 1.166 de morți și 4.089 de răniți
  • Adrian Kali este profesor și doctor în istorie, iar la Revoluție avea 21 de ani
  • Pe data de 17 Decembrie 1989, a fost împușcat, în apropierea Podului Decebal din Timișoara

Ai tot văzut zilele astea, mărturii ale revoluționarilor. Ale celor cărora astăzi, le datorăm libertatea. Ți se pare că știi cam totul despre Decembrie ’89. Dar oare, copiii tăi vor afla? Adrian Kali îți spune că nu, pentru că în manualele de istorie, sunt doar câteva rânduri.

Adrian Kali, revoluționar: „După ce vezi pagini întregi despre Ceaușescu, vezi pagini întregi despre Dej, mai puțin pagini dedicate represiunii și nu sunt ilustrate. Copiii nu se lovesc de o minimă realitate. Nu li se pune un material din acesta, ca să vadă.”

Când a început Revoluția, Adrian lucra în fabrică. Nu știa prea multe despre democrație și capitalism. Dar știa că nu e liber. Așa că s-a alăturat manifestanților din primul moment, timp de trei zile. Până când două gloanțe, l-au doborât.

Adrian Kali, revoluționar: „Probabil că a ricoșat din bazalt, că mi-a despicat spatele, ca și o lovitură cu securea. Mi-a deschis spatele. Al doilea glonț, mi-a intrat și a rămas în mine. Pierduse din putere, precis c-a mai trecut prin cineva.”

Dar Adrian Kali nu s-a temut în acele momente.

Adrian Kali, revoluționar: „Nu. Păi ce să mă mai tem?! Atât că m-am ridicat în picioare și am zis că dacă e să mor, măcar să mor în picioare, să nu mor jos, ca un câine.”

Adrian Kali, revoluționar: „Acum chiar că m-aș gând de două ori. Nu pentru că m-au împușcat. Pentru ce am pățit după ce am fost împușcat. Noi, care suntem victimele lor, suntem considerați huligani, vagabonzi, golani, nu știu cum ne-au etichetat.”

Pe Adrian, ziua de 20 decembrie l-a găsit în spital. Era în ziua pe care o visase de multe ori până atunci. Ziua în care Timișoara a fost declarată primul oraș din România liber de comunism