- 1 medic şi 6 asistenţi de pe secţia de Chirurgie Generală a Spitalului Bagdasar Arseni au Covid 19
- Au infecţia Covid şi 3 pacienţi ale căror teste PCR au ieşit iniţial negative
- Pe secţia de Chirurgie Generală a Spitalului Bagdasar Arseni medicii nu mai fac internări
La spitalul Bagdasar Arseni din Capitală sunt 16 cazuri de Covid confirmate. Conducerea unităţii sanitare îţi spune că nu se poate vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului spital.
Advertisment
„Este vorba despre 16 colegi, între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toţii au fost asimptomatici”.
Asimptomatici au fost şi 3 pacienţi depistaţi pozitiv pentru virusul SARS COV 2, însă nu de la primul test.
Recomandări
„Cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ, altfel ar fi fost trimişi la un spital suport Covid.
Așa cum ştiţi, este posibil ca testul RT PCR, pe care noi îl facem la institute specializate pentru toţi pacienţii care necesită internare la Bagdasar, să nu depisteze virusul dacă pacientul este în primele câteva zile de la contaminare”, te anunţă conducerea spitalului.
Trebuie să ştii că deocamdată nu se mai fac internări pe secţia de chirurgie generală, care a fost deja decontaminată.
Specialiştii din spital au făcut o celulă de criză şi au reuşit să stabilească o listă cu toţi cei care au intrat în contact cu pacienţii şi personalul depistat pozitiv.
Bagdasar Arseni este una dintre cele mai importante unităţi sanitare de urgenţă din Capitală, cu o capacitate de peste 550 de paturi de spitalizare continuă. Este în acelaşi timp cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din România.
- Cum va fi vremea săptămâna viitoare? Astăzi este soare în toată țara
- Populația României îmbătrânește accelerat. Eurostat: 16% dintre români au între 15 şi 29 de ani
- Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
- Aeroportul Oradea are un nou terminal. Care a fost valoarea proiectului
- Inteligența Artificială este folosită pentru a ajuta femeile să rămână însărcinate. Cum arată viitorul FIV
Partenerii noștri