- Specialiștii chinezi te avertizează că alimentele congelate ar putea transmite coronavirusul
- Contactul cu ambalajele de alimente congelate contaminate cu coronavirus ar putea provoca infecții
Contactul cu ambalajele de alimente congelate contaminate cu coronavirus ar putea provoca infecții, te avertizează Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).
CDC a detectat coronavirus activ pe ambalaj de cod congelat în timpul eforturilor de depistare a virusului într-un focar raportat săptămâna trecută în orașul Qingdao, scrie Reuters.
Constatarea sugerează că este posibil ca virusul să fie transmis pe distanțe lungi prin mărfuri înghețate.
Doi locuitori din Qingdao, care au fost diagnosticați inițial ca asimptomatici în septembrie, au adus virusul la un spital în timpul carantinei din cauza dezinfectării insuficiente, ducând la alte 12 infecții legate de spital, au spus autoritățile săptămâna trecută.
Totuși, cea mai recentă declarație a CDC nu aduce dovezi solide că cei doi angajați din Qingdao au luat virusul de pe ambalaj și apoi au contaminat alimentele pe care le-au manipulat, a spus Jin Dong-Yan, profesor la Universitatea din Hong Kong.
CDC a mai spus că nu a fost găsit niciun caz de consumator care să fi contractat virusul prin contactul cu alimente congelate și riscul ca acest lucru să se întâmple rămâne foarte scăzut.
Cu toate acestea, instituția a recomandat lucrătorilor care manipulează, prelucrează și vând produse congelate să evite contactul direct cu produse care ar putea fi infectate.