• 2.066 angajaţi ai sistemului sanitar au fost vaccinaţi deja.
  • 140.400 de doze de vaccin ajung în București, Cluj și Timișoara.
  • Noile doze vor ajunge în cele 6 centre de vaccinare.

În primele două zile, în România, au fost vaccinate 2.066 de persoane
din cele 10 spitale de boli infecţioase.

Câte doze au ajuns în principalele orașe ale țării

  • Bucureşti: 40.950 de doze
  • Iasi: 25.350 doze
  • Cluj-Napoca: 29.250 doze
  • Constanţa: 8.775 doze
  • Craiova: 12.675
  • Braşov: 12.675
  • Timişoara: 10.725

O nouă tranşă de vaccin intră azi în ţară: 140.400 către cele 6 centre. O parte au ajuns la Bucureşti, cu avionul, ca apoi să fie distribuite cu maşinile către Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi.

Tot pe cale aeriană vor fi transportate şi la Timişoara şi Cluj. Uite cum arată împărţite pe centrele de vaccinare. Cele mai multe ajung în Bucureşti şi cele mai puţine la Constanţa.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Ecuație cu mai multe necunoscute

Ce nu ne spune nimeni clar este câte cadre medicale sunt în spitalele de fază 1 şi 2, câte vor să fie imunizate şi câte vor primi vaccinul până la finalul anului.

Nici spitalele care vor primi dozele nu sunt cunoscute. Răspunsurile nu le au nici cei de la Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID 19 şi nici care ar trebui să primească dozele.

Vasile Cepoi, Directorul DSP Iaşi: „Ştim exact în acest moment câte doze vor ajunge? Nu, nu ştim. Urmează să ni se comunice.

Sigur, toate spitalele şi-au făcut listele cu persoanele care doresc să se vaccineze, s-a şi făcut o planificare care trebuie refăcută acum, pentru că noi am considerat că vom începe de pe 29 vaccinarea şi nu a fost posibil acest lucru.

În Iași, vaccinul ajunge cu întârziere

Nu te gândi că Iaşul e excepţia de la regulă sau că Iaşul mai are o zi de păsuire, pentru că aici ajung dozele miercuri.

La Craiova vin azi vaccinurile şi nici aici nu se ştie numărul cadrelor medicale care ar urma să fie imunizate.

Nu aş putea să precizez, la acest moment, câte doze sunt alocate pentru judeţul Dolj (…) O fundamentare, să zicem, la modul general, a fost făcută de fiecare manager de unitate medicală, dar cu exactitate vom afla în momentul când vor fi demarate procedurile de înscriere pentru vaccinare.”, a explicat Daniela Dobrin.

Vaccinarea va începe în ianuarie la Rădăuți

Nici managerul Institutului Marius Nasta nu ştie câte doze primeşte.
Iar la Rădăuţi, Traian Andronachi speră să înceapă vaccinarea în ianuarie.

„La Spitalul Munincipal Rădăuţi avem un procentaj de 47% din personal care a dorit să fie vaccinat în aceasă primă etapă. Nu am fost anunțați când ajung vaccinurile, dar estimăm că în prima parte a lunii ianuarie.”, a spus Traian Andronachi, manager Spitalul Munincipal Rădăuţi.

În platforma de înscriere la vaccinare, lansată în a doua zi a acestei campanii, ieri s-au înscris doar câteva zeci de persoane.

Întrebarea care rămâne este: unde vor fi introduse datele celor deja vaccinaţi? Olandezii au amânat vaccinarea până pe 8 ianuarie ca să aibă sistemul informatic gata.