- Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a spus, joi, că nu mai sunt locuri în spitalele din Iaşi nici pentru persoanele care nu au nevoie de oxigen.
- La Spitalul de Boli Infecţioase sunt în prezent încă 5 ambulanţe cu pacienţi care au nevoie de oxigen, dar nu există niciun loc în spital pentru ei.
- În judeţul Iaşi au fost confirmate până miercuri 51.449 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, din care 614 în ultimele 24 de ore.
Nu mai sunt locuri pentru pacienţii cu COVD-19, nici măcar pentru cei care nu au nevoie de oxigen, în spitalele din Iaşi, astfel că s-a apelat la spitalele non-COVID, iar ambulanţele aşteaptă în curţile unităţilor medicale preluarea bolnavilor când se eliberează câte un loc.
Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a spus, joi, că nu mai sunt locuri în spitalele din Iaşi nici pentru persoanele care nu au nevoie de oxigen.
„Persoanele simptomatice care nu au nevoie de oxigen nu au loc în spital. Acum am discutat cu Spitalul CFR, cu Spitalul de Recuperare, cu Spitalul de Boli Infecţioase, să vedem, să evalueze care dintre cazuri ar putea fi externate ca să mai preluăm din UPU, care este plină. Nu mai ştiu câte zeci sunt acolo”, a spus dr. Cepoi.
Potrivit acestuia, la Spitalul de Boli Infecţioase sunt în prezent încă 5 ambulanţe cu pacienţi care au nevoie de oxigen, dar nu există niciun loc în spital pentru ei.
„Stau în continuare în ambulanţe până când o să reuşim să găsim un loc în altă parte. Azi-noapte, la ora 2.30 erau 7 ambulanţe în curtea spitalului de Boli Infecţioase. Pacienţii au fost puşi în ambulanţe pentru transport victime multiple câte doi până când s-a reuşit să găsim locuri în UPU la Militar şi la Spitalul de Neurochirurgie din locurile pentru pacienţii non COVID”, mai spune dr. Vasile Cepoi.
În judeţul Iaşi au fost confirmate până miercuri 51.449 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, din care 614 în ultimele 24 de ore. Dintre cazurile confirmate pozitiv şi internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 94 externări şi s-au înregistrat 11 decese, numărul deceselor de la debutul pandemiei fiind de 1.096.