• Andrei Baciu ajunge la conducerea CNAS.
  • Recent, Marcel Ciolacu a cerut „schimbări profunde” la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
  • Potrivit datelor CNAS, în 2022 au fost mai multe concedii medicale decât numărul de angajaților din țară.

Andrei Baciu ajunge la conducerea CNAS. Monitorul oficial a anunțat joi că fostul președinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a fost numit în funcția de președinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„După mai bine de 3 ani şi jumătate în inima Ministerului Sănătăţii ca secretar de stat şi o implicare de un an şi jumătate în conducerea CNCAV, am ales să păşesc pe un nou drum. Toată această perioadă care a fost dominată de un eveniment pe care (sper să) nu-l întâlneşti decât o dată în viaţă, o pandemie care a afectat întreaga planetă, mi-a oferit o experienţă inestimabilă. Din care am învăţat enorm. Atât profesional, ca medic, cât şi la nivel uman, personal”, spune Andrei Baciu, pe pagina sa de Facebook, citat de Mediafax.

La începutul lunii august, premierul Marcel Ciolacu îi ministrului Sănătății, într-o ședință de Guvern, să facă „schimbări profunde” la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. „Cred că este nevoie de o structură nouă și mai ales de un nou mod de lucru, bazat în primul rând pe eficiență și responsabilitate față de banii contribuabililor”, spunea Ciolacu.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Potrivit datelor CNAS, în 2022 au fost mai multe concedii medicale decât numărul de angajaților din țară.

Citește și: