• 18 ianuarie înseamnă Blue Monday pentru toți oamenii din lume.
  • Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, corespunzătoare datei calendaristice de 18 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi a anului.

Pentru a ajunge la această concluzie, psihologul britanic Cliff Arnal a analizat o combinaţie de factori şi consideră că „depresia colectivă” din a treia zi de luni, ziua „Blue Monday”, ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o scădere a luminozităţii.

Acestor factori li se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de sfârşit de an.

Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată, la fel ca hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pe 1 ianuarie pentru anul în curs.

Recomandări

BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI
HOUDINI? TU EȘTI?
MIGRAȚIE LA NIVEL RECORD

Blue Monday: De ce este a treia zi de luni din ianuarie cea mai deprimantă

Blue Monday, 18 ianuarie 2021, cea mai deprimantă zi a anului. Ce putem face pentru a scăpa de starea de depresie
Sursa Foto: Profimedia

După primul studiu realizat de cercetătorul britanic pe această temă în 2005, alte analize au întărit şi mai mult ipoteza „Blue Monday”.

Una dintre ele a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, iar un alt studiu a evidenţiat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă.

Originea conceptului „Blue Monday”

La origine, „Blue Monday” a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism, Sky Travel, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie.

Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui „Blue Monday – cea mai fericită zi a anului.

Ce putem face pentru a scăpa de starea de depresie

Blue Monday, 18 ianuarie 2021, cea mai deprimantă zi a anului. Ce putem face pentru a scăpa de starea de depresie
Sursa Foto: Profimedia

Cercetătorii şi psihologii consideră că este important să facem cât mai multe plimbări în natură, în această perioadă a anului, să practicăm sporturile de iarnă sau exerciţii la sală.

Pe lângă asta, chiar şi o vacanţă într-o destinaţie exotică poate fi o idee bună, mai ales că avem nevoie de vitamina D şi unde mai bine să te încarci cu energia soarelui, dacă nu pe o plajă exotică.

Şi dincolo de ceea ce se întâmplă în exteriorul nostru şi nu putem controla, este important să avem grijă de noi, să ne iubim mai mult sau să credem în puterea magică a cuvintelor ”te rog”, ”mulţumesc” şi ”te iubesc”, pe care ar trebui să le folosim mai mult şi mai des.