- „Bula socială” este o practică prin care sunt selectate numai câteva persoane pe care le vizităm într-o anumită perioadă de timp
- Înainte de a ne întâlni cu cineva, sunt recomandate câteva zile de izolare
Pentru cei care își doresc să își petreacă Crăciunul și Revelionul alături de cei dragi, dar nu pot din cauza restricțiilor, a apărut o soluție. Se numește „bulă socială” și există deja în Marea Britanie. A apărut în urma impunerii restricțiilor dure.
O bulă ar trebui să aibă cât mai puţini oameni și nu există un număr ideal pentru asta. Important este ca toţi să respecte regulile distanţării atunci când sunt într-un spaţiu deschis, fie că merg la un magazin sau în alt spaţiu închis, mai ales dacă sunt şi bătrâni în bulă
Pentru oricine își dorește să meargă la părinţi sau la bunici, ideal ar fi să fie doar ei în bulă, iar câteva zile în izolare înainte de a te întâlni cu ei sunt recomandate.
Copiii pot fi incluși, deși e puţin mai greu, dar, dacă sunt mai multe familii cu copii şi respectă cu toţii regulile, copiii se pot bucura de prietenii lor. Dacă ies la joacă alături de copii din afara bulei ar trebui să respecte şi ei regulile şi să poarte mască
Chiar dacă cineva ar fi infectat, testul ar putea să nu arate asta imediat. Cea mai bună soluție ar fi izolarea timp de şapte zile, realizarea unui test și abia apoi poate reveni în bula socială.