- Ce spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare: Dacă păstrăm ritmul actual, la final de an vom depăşi 70% din populaţie vaccinată.
- Săptămâna trecută, Organizația Mondială a Sănătății a transmis că România va ajunge în aproximativ 7 luni la o acoperire vaccinală de 40% pentru populația totală și în aproximativ 31 de luni la o acoperire de 70%.
- În ultimele zile, ritmul vaccinării în țară a crescut.
Dacă se păstrează ritmul actual de vaccinare, la sfârşitul acestui an România va depăşi 70% din populaţie imunizată, spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă. Acum, rata de vaccinare este de 33%, la copii şi adulţi.
Valeriu Gheorghiţă a menţionat Bucureştiul, cu o rată de vaccinare la aproape 60% şi judeţul Cluj cu 52,3%.
11% din judeţe au o rată de acoperire vaccinală între 40 şi 50%, iar 65% din judeţe au rata între 30 şi 40%.
Cea mai mică rată de vaccinare este de aproximativ 24% în judeţul Suceava.
În ţară, rata de acoperire vaccinală la populaţia adultă de peste 18 ani este de aproape 41%.
În ce priveşte populaţia totală, acoperirea vaccinală este de 33%.
„Mă refer la persoane vaccinate cu cel puţin o doză”, a precizat medicul.
Referitor la grupele de vârstă vaccinate, cea mai mare rată este la persoanele între 50 şi 59 de ani – aproape 47%. Urmează grupa de vârstă 60 – 69 de ani.
La grupa de vârstă de peste 80 de ani vaccinarea este în continuare redusă – 22%.
În ce-i priveşte pe copii, din cei care au între 12 şi 15 ani s-au vaccinat 10%, iar dintre adolescenţii de 16 – 19 ani s-au vaccinat aproape 28%.
Medicul se declară îngrijorat de vârstnicii care nu prea se vaccinează: printre persoanele care s-au prezentat, în ultima lună, pentru prima doză de vaccin, 80% au sub 60 de ani.
„Aş dori mai mult ca în perioada următoare persoanele de peste 60 de ani, vulnerabile, să se prezinte la vaccinare, pentru că vârsta este un factor de risc asociat cu mortalitatea”, declară Valeriu Gheorghiţă.
Acesta spune că, dacă ritmul de vaccinare actuale se menţine, până la finalul acestui an putem depăşi o rată de acoperire vaccinală de peşte 70% din populaţia de peste 12 ani: „asta înseamnă că, în total, până la finalul acestui an am putea avea peste 11,8 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Acum avem aproximativ 6,5 milioane de persoane”.