Care sunt beneficiile consumului moderat de vin? Cei care au băut între 12 și 35 de pahare pe lună au un risc mai mic să se îmbolnăvească de inimă

Pentru sănătatea dumneavoastră, beți cel puțin 2 litri de apă pe zi! Auzi îndemnul ăsta des, dar ar fi cazul să-l și iei în serios, pentru că hidratarea are chiar mai multe beneficii decât știam până acum. E concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din California după ce au făcut prima analiză completă a beneficiilor pe care le are consumul de apă asupra sănătății noastre. Pentru asta, au folosit 18 studii anterioare pe această temă.

Toate arată că cei care beau suficientă apă au un risc mai mic să facă pietre la rinichi și infecții urinare. În plus, apa ajută și la slăbit și te scapă de migrene.

Apa e bună și dacă o transformi în vin. În prag de sărbători, oamenii de știință au studiat și beneficiile consumului moderat de vin. Pentru prima dată, în loc să se bazeze doar pe ce spuneau subiecții, cercetătorii au folosit și biomarkeri din probele lor de urină ca să măsoare mai precis cantitatea de alcool consumată. Concluzia, după 5 ani de teste, e că cei care au băut între 12 și 35 de pahare de vin pe lună au un risc cu 50% mai mic să se îmbolnăvească de inimă față de cei care nu beau deloc.

E bine și dacă bei între 3 și 12 pahare de vin pe lună, riscul bolilor de inimă scade atunci cu 38%. Atenție însă, dacă depășești 35 de pahare, ai mai multe riscuri decât beneficii. Studiul mai arată că efectele protective ale consumului de vin apar abia după vârsta de 35 de ani.

Exit mobile version