Categoriile care au prioritate la vaccinarea anti-Covid, în funcție de țară. Șoferii de taxi, pe lista unui stat european

Până ajunge și la noi vaccinul poate o să avem o listă clară de priorități. Ca să nu mai vezi demnitari și funcționari de ministere care să taie rândul, Iohannis lucrează la o strategie, care va fi gata săptămâna viitoare.

Până atunci, ne uităm la alții. Petronela Axinte, corespondent Aleph News, a urmărit subiectul și îți spune cum fac alții.

Petronela Axinte: „În Statele Unite e stabilit deja. Prioritate la vaccinarea anti-COVID au categoriile de risc: vârstnicii de peste 75 de ani, personalul medical, angajații din închisori și deținuții și persoanele care suferă de afecțiuni ce pot fi agravate de coronavirus.“

În Germania, au prioritate cei de peste 60 de ani și angajații din Sănătate, pentru a se ridica presiunea de pe sistemul sanitar. La fel și în Spania, iar Franța adaugă acestor categorii și șoferii de taxi, care intră în contact cu sute de clienți pe lună.

Tot personalul medical și vârstnicii au prioritate la vaccinare și în Italia, care însă a extins lista și la angajații din Armată și din Poliție.

Te întrebi dacă există vreo țară care a pus pe lista de priorități miniștri și funcționari de la ministere? Petronela Axinte: „Am căutat insistent, dar nu am dat de așa ceva. Nu m-ar mira să fie doar o regulă mioritică!“

Exit mobile version