- Conform Ministerului Educaţiei, se constată o scădere a numărului mediu zilnic de infectări
- „Reiterăm importanţa respectării tuturor regulilor privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV2”, transmite MEC
- Scăderea numărului mediu zilnic de infectări se aplică și în cazul personalului
Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, că, în perioada 8-15 martie, au fost confirmaţi cu COVID-19 încă 181 de elevi şi preşcolari, dar şi 321 de angajaţi din învăţământ.
În perioada 8-15 martie 2021, în unităţile de învăţământ preuniversitar, situaţia epidemiologică este următoarea:
-Număr preşcolari/elevi confirmaţi Covid-19: +181 (medie 22 cazuri/zi)
-Număr personal confirmat Covid-19: +321 (medie 40 cazuri/zi)
-Număr clase/grupe cu activitatea faţă în faţă suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: +216
Conform Ministerului Educaţiei, se constată o scădere a numărului mediu zilnic de infectări, atât în cazul elevilor, cât şi al personalului, comparativ cu perioada de raportare anterioară(1-10 martie):
Număr preşcolari/elevi confirmaţi Covid-19: +376 (medie 38 cazuri/zi)
Număr personal confirmat Covid-19: +545 (medie 55 cazuri/zi)
Număr clase/grupe cu activitatea faţă în faţă suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: +209
„Reiterăm importanţa respectării tuturor regulilor privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV2, precum şi importanţa testării în şcoli, alături de susţinerea campaniei de vaccinare a personalului din educaţie”, transmite MEC.