• Locuitorii imunodeprimați din Chile primesc a patra doză de vaccin.
  • Președintele țării din America de Sud a fost și el imunizat.
  • Chile se află printre primele țări din lume în ceea ce privește persoanele imunizate.

Locuitorii din Chile au început să primească cea de-a patra doză de vaccin împotriva COVID-19. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns, după ce numărul infectărilor a trecut de 35.000 pe zi. Începând cu data de 10 ianuarie, a început vaccinarea cu a patra doză a persoanelor imunodeprimate.

Președintele țării, Sebastian Pinera, face parte din categoria persoanelor a căror vârstă depășește 55 de ani. Mai mult decât atât, conform acestuia, peste 94% din populația eligibilă au de schema completă de vaccinare.

Numărul locuitorilor din Chile care sunt vaccinați este printre cele mai mari din lune, dar și din America Latină. De la începutul pandemiei și până în prezent, aproximativ 40.000 de persoane au decedat. Mai mult de 2,3 milioane de oameni au fost testați pozitiv.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Adevărul este că acest Omicron provoacă efecte devastatoare în întreaga lume. De fapt, există zile sau săptămâni în care peste 20 de milioane de oameni din lume au fost infectați și, de asemenea, în Chile. De aceea, pentru a ne proteja, am urmat din prima zi o strategie, care este să anticipăm, să fim cu un pas înainte, ca să nu fim luați prin surprindere de Coronavirus”, a spus Sebastian Pinera.

Chile vaccinează cu a patra doză, Africa de Sud își face propriul vaccin

În timpul în care Chile a început vaccinarea cu a patra doză, Africa de Sud lucrează la propria versiune a vaccinului Moderna.

Ne punem puterea în mâinile noastre, de a ne putea produce propriile vaccinuri pentru viitor, de a fi pregătiți pentru viitoare pandemii, de a produce material pentru studii clinice pe pământul african și, apoi, de a analiza alte boli relevante în Africa”, a spus dr. Caryn Fenner.

În momentul de față, aproximativ 11% din populația Africii este vaccinată cu schema completă, în timp ce cea mai ridicată rată se regăsește în Europa, 63%.