• SUA a atins pragul de 5 milioane de cazuri
  • Mexic e la doar câteva zile distanță de jumătate de milion de cazuri
  • În Victoria au fost 394 de cazuri și 17 decese în ultimele 24 de ore

SUA a depășit pragul de 5 milioane de cazuri

Statele Unite au stabilit un nou record sâmbătă, având acum peste 5 milioane de persoane infectate, potrivit Reuters.

Țara a înregistrat peste 160.000 de decese, aproape un sfert din totalul lumii.

Totuși, Dr. Anthony Fauci a oferit speranța că până la sfârșitul anului ar putea fi disponibil un vaccin eficient.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

555 de cazuri noi în Germania

Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în Germania a crescut cu 555, ajungând la 215.891, au arătat duminică datele Institutului Robert Koch (RKI) de boli infecțioase, scrie Reuters.

Numărul de decese a crescut la 9.196, în ultimele ore înregistrându-se un deces.

Mexic, la doar câteva zile distanță de o jumătate de milion de cazuri

Sâmbătă, Mexic a raportat 6.495 de noi infecții cu coronavirus și 695 de decese, ceea ce a adus totalul în țară la 475.902 de cazuri și 52.006 de decese.

Oficialii au spus că numărul real de persoane infectate este probabil semnificativ mai mare decât cazurile confirmate.

Mexic are a treia cea mai mare rată de deces la nivel global, după SUA și Brazilia.

394 cazuri și 17 decese în Victoria, în ultimele ore

394 de cazuri noi în Victoria și alte 17 decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Decesele includ doi bărbați de 50 de ani, patru bărbați de 70 de ani, patru femei și doi bărbați de 80 de ani și doi bărbați și trei femei de 90 ani.