- Virusul COVID este tratat ca o simplă răceală.
- Izolarea rămâne, totuși, o recomandare.
- La intrarea în țară, se renunță la testul PCR negativ și la certificatul verde.
După mai bine de doi ani de pandemie, COVID devine istorie, iar virusul este tratat ca fiind o simplă răceală. Cu toate acestea, nu ne întoarcem la normalitate decât dacă învățăm să trăim cu virusul și dacă îl tratăm ca pe o simplă răceală.
„Da, izolarea rămâne o măsură de protecție valabilă împotriva COVID, dar doar ca o recomandare. Ministrul Rafila spune că măsura este «normală și de bun simț», iar cei bolnavi vor primi concediu medical în continuare. Totuși, în privinţa carantinei la intrarea în ţară, ministrul a precizat că încă se studiază legislaţia, pentru că este nevoie de o decizie a CNSU.
De asemenea, deși starea de alertă nu a mai fost prelungită, formularul digital de localizare a pasagerilor (PLF) va fi, în continuare, obligatoriu de completat la intrarea în România. Singurele lucruri la care se renunță la intrarea în țară sunt certificatul verde și testul PCR negativ.
În Europa, foarte multe țări au relaxat măsurile aproape complet. Vorbesc aici despre Elveția, de exemplu, care a ridicat aproape toate restricțiile anti-COVID încă de pe 17 februarie. Acolo, nu mai ai nevoie de certificatul verde, iar masca de protecție nu mai este obligatorie. Excepția fac mijloacele de transport și unitățile sanitare. De asemenea, și Austria a relaxat aproape toate măsurile pe 5 martie și chiar ieri a anunțat că renunță la legea privind vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19.
Să nu uităm și de Olanda, unde majoritatea restricțiilor au fost ridicate pe 25 februarie. Acum, olandezii nu mai au oră de intrat în casă. În Marea Britanie, restricțiile au rămas de domeniul trecutului. Premierul Boris Joshson a spus că britanicii trebuie să învețe să trăiască cu virusul. Cu toate acestea, carantina este, în continuare, obligatorie pentru persoanele pozitive”, a spus Elena Gușă.