- China încearcă să ascundă analizele de secvenţiere ale virusului
- Jesse Bloom este detectivul care s-a ocupat de această anchetă
- SARS-CoV-2 provine de la liliac
China a încercat să ascundă analize de secvenţiere ale virusului. Asta arată un studiu publicat în platforma de studii ştiinţifice. Munca de detectiv a făcut-o profesorul Jesse Bloom, de la Universitatea din Seattle, care a descoperit informaţii în cloud.
Singura certitudine pe care o avem este că SARS-CoV-2 provine de la liliac, dar nu ştim cum a ajuns la om. Simona Răuţă, specialist în virusologie, spune că secvenţierea permite identificarea rapidă a variantelor şi cum pot produce infecţii chiar şi la persoanele care au trecut prin boală sau vaccinare.
„Pentru a înțelege originea unui virus, trebuie să avem mai multe fragmente pe care să le comparăm. Adică prin secvențiere să obținem izolate virale, tulpini virale de la mai multe specii ca să putem să comparăm aceste virusuri și să vedem dacă sursa noului coronavirus este zoonotică așa cum pare să fie cazul, provenind de la lilieci, fie direct, fie mai probabil printr-o gazdă intermediară care încă nu a fost descoperit”, a spus Simona Răuță.
Noile date arată că virusul circulă în Wuhan mai devreme decât a transmis China, încă din toamna lui 2019. Profesorul Bloom spune că încercarea Chinei de a ascunde aceste secvenţe pune sub semnul întrebării toate datele pe care le-a oferit până acum despre virus.
„Este posibil ca şi în cazul lor identificarea să nu fi fost chiar de la început. Adică, în plan concret, poate că în 2019, şi în vară aveau cazuri şi n-au reuşit să îşi dea seama că într-adevăr este o problemă de sănătate şi că este un virus nou. E clar că fără acele date nu vom şti cum este cu originea virusului SARS-CoV-2”, a spus medicul Adrian Marinescu.
Dacă știm toate variantele în care virusul a circulat în pandemie, putem să mergem către originile lui. Profesorul Bloom i-a contactat pe autorii chinezi ai studiului, dar fără rezultat. De partea cealaltă, China susţine în continuare că nu a ascuns nimic în ancheta publicată după investigaţia OMS, de la începutul anului.