- Campania de vaccinare va continua în spitale Covid-19 şi de suport
- De câteva zile în unităţile medicale se fac liste, fie cu pixul fie electronice
- Programările au fost transmise DSP-urilor, dar acum vor trebui făcute online
Cu pixul sau online, România rămâne ţara listelor. Aşa cum te-ai pus pe o listă la medicul de familie sau la farmacie ca să primeşti vaccinul antigripal, aşa te treci şi pe listă pentru vaccinarea anti-COVID.
Advertisment
De mai bine de o săptămână, în spitalele din ţară se fac liste şi programări pentru vaccinare. Listele fie au fost deja trimise, fie urmează să ajungă la DSP-uri. În funcţie de acestea se fac şi repartizările numărului de doze care se trimit către spitale. La Spitalul municipal Rădăuţi, 282 de angajaţi vor să fie vaccinaţi, adică aproape jumătate din personal.
Nici Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, nu ştie când vor ajunge vaccinurile pentru colegii săi: „Personalul din Institutul Marius Nasta a fost centralizat de către compartimentul epidemiologie al institutului. Sunt aceste liste trimise la DSP şi înscrierea online a efectuării vaccinului se va face în momentul în care se realizează vaccinarea. Nu s-a realizat în acest moment înscrierea online”.
Recomandări
Şi directorul DSP Iaşi ridică din umeri: „Această platformă de planificare a vaccinărilor este dedicată în special fazei a doua a populaţiei, unde lumea, mă rog, e greu de coordonat. Dacă vorbim de angajaţii din unităţile sanitare lucrurile pot fi rezolvate mai uşor şi fără această platformă”.
Interesant este că un angajat al sistemului medical nu se poate înscrie singur pe platformă. Angajatorul este cel care trebuie să facă acest lucru, unde va trebui să completeze şi o declaraţie pe proprie răspundere.
Partenerii noștri