• Peste 25 la sută dintre copiii români cu vârste între 5 şi 10 ani suferă de obezitate
  • An de an, procentul crește, iar Federația Mondială a Obezității trage un semnal de alarmă
  • Specialiștii spun că situația s-ar putea schimba, trebuie doar ca cei mici să respecte niște reguli simple

Obezitatea infantilă este o problemă cu care se confruntă tot mai multe țări. Peste 25 la sută dintre copiii români cu vârste între 5 şi 10 ani suferă de obezitate, arată datele Institutului Național de Statistică. Problema este și mai acută, pentru că an de an procentul tot crește, iar pandemia nu a făcut decât să agraveze situația.

Astrid are 13 ani şi de când se știe luptă cu kilogramele în plus. Recunoaşte că mănâncă haotic şi în exces.

Astrid Tuștean: “Am 13 ani şi am 66 de kg“.

Reporter: Şi cât ar trebui să ai la vârsta ta şi la înălţimea ta?

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Astrid Tuștean: „Undeva la 55 de kg. Am stat mult în casă, am avut ore online şi mănânc în exces de stres. Cel mai mult am avut în jur de 70 de kg.“

Cornelia Tuștean, mama lui Astrid: „Ca părinte te gândeşti că e copil, trece, dar nu e aşa. Cu vârsta se agravează lucrurile. Cel mai important lucru este să convingi copilul că nu e ok, să vină de la el schimbarea.”

Federația Mondială a Obezității trage un semnal de alarmă. E nevoie de măsuri drastice de prevenție și tratare pentru ca numărul celor care suferă de obezitate să scadă. Și estimează că în 2030, în România, vor exista jumătate de milion de copii care vor avea probleme cu greutatea.

Recomandările specialiștilor

Specialiștii spun că situația s-ar putea schimba, trebuie doar ca cei mici să respecte niște reguli simple.

Ioana Mesea, nutriţionist-dietetician: „Dacă ne gândim la principii de alimentaţie, să respectăm cele trei mese principale pe zi, să nu uităm de micul dejun, să mâncăm alimente care sunt mai consistente în prima parte a zilei şi să încercăm să pornim pe drumul acesta de a avea o alimentaţie mai sănătoasă.”

Sergiu Gut, profesor de sport: “Recomandăm să înceapă cu exerciţii mai moderate ca intensitate, de la exerciţii de făcut curăţenie în casa, apoi cu plimbări, drumeţii de weekend, până la chestii tehnice începând cu sporturi individuale sau de echipă.“

De câtă mişcare are nevoie pe zi un copil care ar trebui să slăbească? „Undeva la o oră şi jumătate“, spune specialistul.