Numeroase teorii ale conspirației legate de Covid-19 s-au rostogolit în social media de la începutul pandemiei, din ce în ce mai mulți oameni fiind tentați să le creadă. De la faptul că pandemia a fost creată cu scopul de a depopula planeta și până la ideea că purtarea măștii te face mai bolnav, toate au devenit populare.
Chiar și Donald Trump, unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii, a alimentat scepticismul cu privire la pandemia de coronavirus și a spus, în repetate rânduri, că pandemia există pentru ca Joe Biden, contra-candidatul său în cursa prezidențială, să câștige alegerile. Mulți americani refuză să poarte mască de protecție în public pentru că Trump face același lucru. De asemenea, un sondaj recent a arătat că milioane de americani nu vor accepta vaccinul Covid-19, atunci când acesta va fi disponibil.
Cei de la publicația Salon au stat de vorbă cu experți și au încercat să afle cât adevăr există în teoriile conspirației și cine stă în spatele acestora.
„Este un proces anormal care provine din psihopatologie. Mulți dintre susținătorii săi sau chiar și cei care nu-l susțin au fost condiționați să-l asculte doar pe Trump sau să cedeze convingerilor sale din cauza impulsului emoțional pe care acesta îl impune cu scopul de a transforma fanteziile sale în adevăr”, a spus Dr. Bandy X. Lee, profesor psihiatru la Universitatea Yale.
Psihologul Dr. John Gartner, de la Universitatea Johns Hopkins a explicat de ce cred americanii în conspirații, dând exemplu un eseu din 1964 numit „Stilul paranoic în politica americană”. „Mereu a fost o tensiune în această direcție. Dar nu am avut-o niciodată din partea unui președinte. Acest președinte are un mecanism foarte puternic de a propaga lucrurile în spațiul public prin social media, de mii de ori pe zi, până când, într-un final, devine un punct de vedere împărășit de jumătate de țară”, a spus doctorul.
„Este infricășător. E un regres real. Am plecat de la o societate bazată pe încrederea în informații, la una care se ghidează mai mult după fantezie, anti-știință”, a adăugat specialistul.
1. Coronavirusul îi afectează doar pe bolnavi și pe bătrâni, în timp ce tinerii nu se vor infecta.
„Covid-19 afectează atât bătrânii, cât și tinerii”, a spus Russel Medford, șeful Institutului pentru Inovarea Globală a Sănătății. „Ce este clar, în ceea ce privește imapactul virusului, este că acesta cauzează simptome severe și moarte la cei tineri. Într-adevăr, simptomele sunt mai ușoare comparativ cu cele în cazul celor bătrâni, dar tinerii sunt infectați semnificativ, în număr foarte mare”.
Dr. Georges Benjamin, director executiv la Asociația Americană de Sănătate Publică a răspuns succint cu privire la această teorie a conspirației: „Este un mit. Cu siguranță este doar un mit”
2. Covid-19 nu este mai rău decât o răceală.
„Nu este adevărat. Rata mortalității este de 10 ori mai mare, în funcție de locul unde ne raportăm. Nu întelegem complet cifrele, dar coronavirusul este mult mai rău decât gripa”, a spus Benjamin.
Și Medford este de acord cu părerea colegului său: „Nu este adevărat. Covid-19 este mult mai sever, afectează nu doar plămânii, ci și alte organe. Oameni tineri și bătrâni ajung la terapie intensivă, iar rata mortalității este mult mai mare decât la o gripă comună”
3. Oamenii sunt declarați decedați din cauza Covid-19, chiar dacă ei mor din alte cauze
„Având în vedere amploare Covid-19 în toată lumea, să existe o încercare deliberată de a umfla bilanțul pe cercetări și raportări false… Nu există pur și simplu nicio dovadă în acest sens”, a explicat doctorul Medford.
„Nu-mi imaginez cum să se fi întâmplat acest lucru la nivel mondial sau la nivelul SUA. De departe datele au fost consecvente, provenite din surse diferite. Dacă mori din cauza unei boli grave de plămâni sau unui atac de cord și ai Covid-19, atunci moartea a survenit din cauza Covid-19. Doar dacă faci autopsii pentru fiecare pacient, atunci procentul nu va fi de 100%”, a adăugat specialistul.
4. Pandemia e doar o conspirație pentru ca Donald Trump să piardă alegerile și „toată lumea minte despre asta”
„Este o gândire pur partizană. Oamenii vor să creadă că o problemă nu este atât de mare pe cât într-adevăr sună. Iar în acest caz se întâmplă să fie bine din punct de vedere politic, cel puțin potențial, pentru președintele Trump”, a spus Dr. Adam Enders, profesor asistent de stiințe politice la Universitatea din Louisville.
„Dacă republicanii cred că pandemia este ceva de democrații au creat pentru a-l ataca politic pe Donald Trump și nu e ceva despre care trebuie să ne îngrijorăm, atunci foarte mulți oameni se vor simți mai bine. Se va reduce anxietatea și incertitudinea, deoarece vor crede că sunt în siguranță. Totuși, un virus nu are afiliere politică”, a mai explicat acesta
5. Purtarea măștii nu te ajută și te face mai bolnav
„Măștile îți oferă cu siguranță protecție. Numeroase studii au aratătat asta și nu te vor face mai bolnav. Măștile, alături de dezinfectant și dinstanțare socială, sunt cele mai importante elemente pe care oamenii trebuie să le ia în calcul pentru a se proteja”, a explicat Medford
6. Pandemia este o conspirație pentru a depopula planeta și pentru a face miliarde de dolari din vânzarea vaccinurilor, totul fiind plănuit de Bill Gates.
„Nu există nicio dovadă pentru o asemenea idee. Cineva va face mulți bani de pe urma vaccinului, asta e clar, dar în acest moment, majoritatea studiilor sunt plătite din taxele cetățenilor și de companiile farmaceutice”, a spus Enders.
În ceea ce privește popularitatea lui Bill Gates în această poveste, Enders explică faptul că aici există elementele clasice ale unui grup care vrea să controleze populația prin teoria conspirației. „Cred că Bill Gates este tipul de miliardar care are în mâinile sale companii diferite. Când te gândești la un super bogat, care folosește banii pentru orice, te gândeși la Bill Gates, nu? De asta e folosit Bill Gates ca țap ispășitor. Nu cred că e altceva special la el”, a încheiat expertul.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre