• Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a aprobat un medicament care încetinește evoluția bolii Alzheimer.
  • Medicamentul se numește Leqembi și a fost conceput printr-o colaborare între producătorii japonezi de la Eisai și producătorii americani de la Biogen.
  • Tratamentul va costa 26.000 de dolari pe an, dar o parte din sumă va fi compensată de Medicare, scrie Bloomberg.

FDA a aprobat primul medicament care încetinește progresia bolii Alzheimer, până în prezent, alte medicamente aprobate au vizat doar simptomele bolii progresive, însă Leqembi se concentrează asupra unei proteine din creier, beta-amiloidul, despre care se crede că este una dintre principalele cauze ale bolii Alzheimer, scrie Bloomberg.

Decizia FDA a venit pe fondul îngrijorărilor legate de prețul, siguranța și accesibilitatea medicamentului. Leqembi va costa 26.000 de dolari pe an, deși Medicare, programul american de asigurări de sănătate destinat în principal persoanelor în vârstă, va plăti în mare parte factura.

Cat de eficient este Leqembi

Atunci când cercetătorii au măsurat eficiența medicamentului în cadrul unui studiu clinic, Leqembi s-a dovedit eficient și a încetinit cu 27% evoluția bolii, studiul a fost realizat pe o perioadă de 18 luni.

Recomandări

CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
BRITANICII CAUTĂ PROFESORI ÎN ROMÂNIA
ACTORUL IAN GELDER A MURIT
BRAZILIA ESTE LOVITĂ DE INUNDAȚII
CINE MERGE ÎN FINALA EUROVISION
SUBVENȚIA CU DE TOATE

Cu toate acestea, unii profesioniști din domeniul medical au criticat rezultatele deoarece au existat cazuri de hemoragii interne și trei decese cauzate de acest medicament în timpul studiilor.

Medicamentul se administrează intravenos la fiecare două săptămâni, iar experții recomandă pacienților să efectueze periodic scanări ale creierului pentru a monitoriza eventualele efecte secundare.

„Tratamentul ar putea oferi persoanelor aflate în stadii premature ale bolii Alzheimer mai mult timp pentru a-și menține independența și pentru a face lucrurile pe care le iubesc”, a declarat Joanne Pike, președinte și director executiv al Asociației Alzheimer.

Aproximativ 6,7 milioane de persoane în vârstă de 65 de ani suferă de Alzheimer în SUA, în timp ce aproximativ 900.000 de persoane sunt afectate de această boală în Marea Britanie.

Citește și: